Ovulele unei femei se află în ovare. În fiecare lună, un ovul matur este eliberat dintr-unul din cele două ovare. Aceasta se numeşte ovulaţie.
Una din trompele uterine transportă ovulul în uter. Uterul unei femei se pregăteşte în fiecare lună pentru o sarcină: mucoasa uterului devine mai groasă. Mucoasa serveşte ca cuib pentru ovul (implantare).

Dacă un ovul nu este fecundat, atunci femeia nu rămâne însărcinată. Mucoasa şi sângele se scurg din uter în vagin şi sunt eliminate din corp. Aceasta se numeşte menstruaţie.
Menstruaţia durează aproximativ trei-şapte zile. Durata diferă la fiecare femeie. Noua mucoasă începe din nou să crească şi începe un ciclu nou.

Sângele de la menstruaţie poate fi colectat cu diferite mijloace. Printre acestea sunt tampoanele externe, tampoanele interne, bureţii menstruali sau cupele menstruale.

Femeie în picioare. Se pune accentul pe organele genitale interne.
1. Ovulele sunt păstrate în ovare.
2. Ovulația: un ovul ajuns la maturitate părăsește ovarul.
3. Trompa uterină transportă ovulul în uter. Membrana mucoasă a uterului se îngroașă.
4. Menstruație: membrana mucoasă și sângele sunt eliminate prin vagin.

Prima menstruaţie

O fată devine fertilă în timpul pubertăţii, în general la vârsta de 11-15 ani. Dacă o fată este fertilă, ea poate avea copii. O fată este fertilă de la prima ovulaţie. Este posibil să rămână însărcinată deja înainte de prima menstruaţie. Poate rămâne însărcinată chiar dacă are raport sexual pentru prima dată.

Menopauza sau sfârşitul menstruaţiei

Între 45 şi 55 ani, o femeie nu mai are menstruaţie. La fiecare femeie vârsta exactă este alta. Momentul ultimei menstruaţii este denumit menopauză. După aceea, femeia nu mai poate rămâne însărcinată.

Menstruaţia este neregulată cu puţin timp înainte de menopauză. Şi această perioadă se numeşte menopauză. Menopauza poate dura de la câteva luni la câţiva ani. O femeie poate rămâne însărcinată şi în perioada de menopauză dacă nu se protejează. Mai bine discutaţi despre acest lucru cu medicul dvs. ginecolog.

În timpul menopauzei, producţia de hormoni feminini se modifică. La unele femei apare un disconfort în această perioadă, de exemplu bufeuri, schimbări de dispoziţie, insomnie, dificultăţi de concentrare, dureri de cap şi oboseală. Mucoasa vaginală devine mai uscată şi puţin mai vulnerabilă.

Anticoncepţionalele

Unele mijloace de contracepţie împiedică creşterea mucoasei din uter sau maturizarea ovulului (ovulaţia). Din această categorie fac parte pilulele şi steriletul hormonal. În acest caz femeia nu sângerează sau sângerează doar foarte puţin.

Raportul sexual

Unele femei doresc să aibă raport sexual în timpul menstruaţiei, altele nu. Dacă doriţi acest lucru, puteţi avea raporturi sexuale în timpul menstruaţiei. Nu există niciun risc pentru sănătate.

Puteţi rămâne însărcinată în timpul menstruaţiei. Dacă nu doriţi să rămâneţi însărcinată, ar trebui să folosiţi un mijloc de contracepţie.

În cazul unui raport sexual neprotejat în timpul menstruaţiei, puteţi contacta HIV mai uşor.

Traduceți acest text în
Închidere

Dicționar și traduceri

Căutați ajutor? Adresați-vă unui profesionist în domeniul sănătății.

Ajutor