Circumcizia

Circumcizia (tăierea împrejur) este o operație la penis, prin care se îndepărtează prepuţul, parțial sau în întregime.

Prepuţul acoperă glandul penisului. La majoritatea băieților, prepuţul stă strâns sau lipit de gland până pe la vârsta de 3 ani. Nu se recomandă părinţilor să tragă înapoi prepuţul în această perioadă, fiindcă s-ar putea produce o rană.

În ce cazuri se practică circumcizia?

Circumcizia la băieţi se practică în multe ţări de pe lume, din motive tradiţionale sau religioase. Din motive medicale, circumcizia este necesară numai la persoanele la care prepuţul, fiind prea strâmt (fimoză), provoacă dureri și problema nu poate fi rezolvată pe altă cale.

Până la vârsta de adolescență, prepuţul slăbeşte, putând fi retras de pe gland cu uşurinţă. Dacă prepuţul încă mai e prea strâmt, se poate întinde cu ajutorul unui unguent sau poate fi îndepărtat prin circumcizie. În această situaţie, ar fi cel mai bine să vă consultaţi cu un medic.

Retragerea prepuţului
Penis necircumcis
Penis circumcis

În ce situaţii este necesară circumcizia?

  • Prepuţul este prea strâmt (fimoză) şi produce dureri în timpul urinării.
  • Igienizarea glandului este dificilă. În aceste cazuri se poate ajunge la inflamarea glandului (balanită).
  • Dureri în timpul erecţiei (întărirea penisului), masturbării şi contactului sexual.

Probleme cu prepuţul pot avea însă şi bărbaţii adulţi. Deci, circumcizia poate fi necesară la orice vârstă. În majoritatea cazurilor, rana se vindecă la cam două săptămâni de la operație.

Circumcizia la femei

Circumcizia se practică şi la femei. Operaţia aceasta, fiind dăunătoare femeilor, se numeşte şi mutilare genitală feminină.

Mutilarea genitală a femeilor este o încălcare gravă a drepturilor omului, fiind de aceea interzisă de lege în numeroase țări.

Traduceți acest text în
Închidere

Dicționar și traduceri

Căutați ajutor? Adresați-vă unui profesionist în domeniul sănătății.

Ajutor